TOCĂNIȚĂ DIN SPATĂ
DE VITĂ CU LEGUME
➤ Ingrediente:
Spată de vită 800g – cubulețe de 3×3 cm
Ceapă 2 buc medii
Morcovi 2 buc medii
Ciuperci Champignon 150g
Vin roșu de gătit 2 litri
Rozmarin proaspăt 2 legături
Paste tagliatelle fierte 240g
Sare și piper
Ulei de prăjit
Pastă de roșii 50 g
Făină albă
➤ Mod de preparare tocăniță din spată de vită cu legume:
Se încinge uleiul într-o tigaie adâncă din fontă și se rumenește rapid carnea tăiată cuburi și condimentată cu sare și piper. Rumeniți cuburile de carne în 4 tranșe, pentru a nu răci uleiul și a prelungi astfel timpul de gătire, ceea ce i-ar întări fibra. Apoi cubulețele de carne se scot din tigaie și se lasă la scurs.
Când toată cantitatea de carne este rumenită și lăsată la scurs, se diminuează intensitatea focului și se călește în puțin ulei ceapa tăiată cuburi mari de 2×2 cm, la foc mediu, până ce aceasta devine sticloasă. Apoi se adaugă pastă de tomate și vin roșu și se fierb toate împreună. Se adaugă pastă de tomate de mai multe ori și se fierbe totul, până ce se obține o reducție de sos cu ceapă bine călită.
Se presară totul cu făină, se amestecă bine, se adaugă cuburile de carne, se amestecă din nou, se completează cu vin și se condimentează cu o crenguță de rozmarin. Se lasă la fiert, la nevoie se spumează la suprafață și se lasă să fiarbă înăbușit.
Timpul de fierbere variază în funcție de cât de mult timp carnea a stat înainte la maturat. Fierbeți o oră și jumătate – două, apoi verificați dacă este suficient de bine gătită; scoateți o bucățică de carne și apăsați-o cu degetul. Dacă este foarte moale la apăsare, este suficient de fiartă; dar dacă este tare, mai trebuie să mai fiarbă. Cu cât este mai moale, cu atât se scurtează timpul de fierbere înăbușită.
În timpul fierberii lichidul se evaporă. Completați mereu nivelul de lichid din tigaie, astfel încât carnea să fie complet acoperită. Folosiți pentru completare mai întâi vin, apoi la sfârșit bulion, dacă mai este nevoie.
Morcovii se curăță și se taie rondele groase de 1 cm (dacă aveți numai morcovi groși, tăiați-i mai întâi pe din două în lungime). Se încinge un pic de ulei într-o crăticioară și se călesc morcovii ușor, apoi se adaugă în tocăniță, după ce aceasta a fiert 1 oră. Ciupercile mici doar se spală, cele medii se dau pe din două, iar cele mari pe sfert. Ele se vor sota rapid într-o crăticioară separată, apoi se vor condimenta puțin cu sare și piper.
Când carnea este suficient de fiartă, se observă consistența sosului care nu trebuie să fie apos, apoi se condimentează cu sare și piper, dacă mai este necesar.
Pe farfurie se așază în cerc pastele tagliatelle fierte în prealabil în apă sărată. În mijlocul pastelor se pune tocăniță cu suficient sos și se garnisește cu ciuperci și o rămurică de rozmarin.
Dacă mai rămâne ceva din tocănița cu carne, se încălzește a doua zi un pic și se servește. Va fi mai condimentată și mai bună.
➤ Premiumangus.ro vă urează poftă bună!
➤ Găsești spata de vită Angus în pachetul Frozen Pack. Comandă-l de AICI